Simona Halep a rămas profund impresionată de ce a văzut în noua „bijuterie” a Bucureștiului: „Este enorm pentru sportivi”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea română de tenis a fost foarte impresionată de noua „bijuterie” a Bucureștiului și recunoaște că este un lucru foarte bun pentru sportivi.

Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din ultimii 20 de ani, Simona Halep, a fost prezentă la inaugurarea Patinoarului Berceni Arena.

Reacția Simonei Halep după ce a văzut în noua „bijuterie” a Bucureștiului

Bucureștiul are, pentru prima dată după 12 ani, un patinoar funcțional. Sâmbătă, 31 august, a fost inaugurat Berceni Arena, iar la eveniment a fost prezentă și Simona Halep, care susține financiar o echipă de hochei de copii. Ea recunoaște că noul edificiu este un lucru foarte important.

„Este bine că toată lumea se mobilizează și face sportul să fie mult mai bun și mult mai important. Orice deschidere și orice teren, orice facilitate pentru noi, sportivii, este bine venită și sper să se întâmple cât mai des aceste lucruri.

Copilașii joacă foarte bine și chiar erau foarte micuți, 4-5 ani. Este un sport frumos, l-am urmărit mereu. Nu am fost la prea multe meciuri, dar mă bucur să fiu astăzi aici. Este un lucru extraordinar”, a spus Simona Halep.

Simona Halep speră ca federațiile să facă mult mai mult pentru sportivi

Dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem spune că cel mai bine ar fi ca federațiile să susțină sportivii, pentru că nu toți părinții au posibilități financiare.

„Cred că tenisul este mai costisitor decât hocheiul, din ce știu, dar nu am avut contact direct cu cineva din acest sport și nu știu exact. Dar sper ca federațiile să facă mult mai mult pentru sportivi, pentru că mulți au nevoie de acest gen de susținere. Spre rușinea mea, nu am fost la patinoarul din Constanța”, a mai spus Simona Halep.

Primul patinoar construit în capitală în ultimii 70 de ani a fost inaugurat cu prilejul disputării Supercupei României la hochei.

ACSH Gheorgheni s-a impus în fața celor de la Corona Brașov, în prelungiri, cu 4-3 (1-1, 1-1, 1-1; 1-0). Golul victoriei a fost marcat de Evan Wardley.

La inaugurarea Patinoarului Berceni Arena au fost, printre alții, Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu și Ion Țiriac

Capacitatea noii investiții este de 800 de locuri în tribune. Terenul pe care s-a construit patinoarul are aproape 12.000 metri pătrați, iar clădirea are un regim de P+1E.

Suprafața construită desfășurată va fi de circa 6.500 metri pătrați, cu 73 de locuri de parcare pentru autoturisme, plus două autocare. Lucrările la Berceni Arena au durat 1 an și 8 luni.

La inaugurarea patinoarului au mai fost de față, în afara primarului sectorului 4, Daniel Băluță, președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, dar și omul de afaceri Ion Țiriac.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Daniel Calmen / FOTO & VIDEO
Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×